La inceputul sarcinii medicul va recomanda un set de analize uzuale, pentru a determina starea organismului mamei, daca corpul ei este sanatos si pregatit sa sustina sarcina, sau pentru a descoperi cum anume sa suplimenteze regimul mamei cu elementele necesare sarcinii.
In general vorbim de analize precum: hemoleucograma (calitatea sangelui), apoi indicatori pentru activitatea ficatului si rinichilor (transaminaze, glicemie, uree, creatinita, colesterol, trigliceride), nivelul de calciu din organism (esential pentru dezvoltarea sistemului osos al fatului si pentru ca mama sa nu sufere decalcifieri in timpul sarcinii), sumar de urina si urocultura pentru a detecta calitatea urinei si posibila prezenta a germenilor sau a unor infectii urinare, detectarea carora va necesita tratament imediat sub supravegherea medicului, pentru a nu transmite infectii fatului.
Este necesara investigarea Rh-ului mamei si chiar al tatalui, daca acestea sunt diferite, mama va trebui sa faca un vaccin, pentru ca organismul ei sa nu respinga sarcina.
Urmeaza testele pentru depistarea infectiilor materne, precum hepatita B si C, HIV, toxoplasmoza, sifilis, rubeola, citomegalovirus, listeria. Prezenta unor asemenea infectii in timpul sarcinii poate determina avortul spontan sau necesitatea avortului terapeutic, si mai ales pot influenta dezvoltarea normala a fatului, putand da malformatii congenitale sau infectarea bebelusului dupa nastere, etc.
Ginecologul va afectua testul Papanicolau, pentru depistarea eventualelor modificari la nivelul cervixului. Pe tot parcursul sarcinii, inca de la detectie si pana in ultima luna, ginecologul va efectua ecografii, la intervale de 3-5 saptamani, pentru a urmari evolutia fatului.
O parte din analizele specifice perioadei de graviditate sunt decontate de casele de asigurari si se pot efectua gratuit cu o trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist.
Autor: Dr. Gheorghita Anda
Medic specialist ginecologie